Mirela Vaida a sărbătorit 11 ani de căsnicie! ”Cum ştiu mai bine: la cratiţă!”

21 09. 2020, 11:10

Mirela Vaida și soțul ei au împlinit 11 ani de căsnicie. Frumoasa prezentatoare TV a mărturisit cum și-a petrecut weekendul, alături de familie.

Nu doar că are o carieră strălucită în televiziune, însă Mirela Vaida este, cu adevărat, și o femeie care ține casa și ajută la educarea copiilor săi. Recent, ea și soțul ei au împlinit 11 ani de căsnicie, moment marcat în familie cu un prânz românesc ”ca la mama acasă”.

“Împlinim 11 ani de căsnicie. A plecat familionul în oraş, la cumpărături! Eu am rămas să sărbătoresc cum ştiu mai bine: la cratiţă!! Aşa că vă aştept la masă: supa de fasole verde, supă de găluşte, tocăniţă de cartofi cu afumătură, orez cu pui şi ciuperci!! Hai, la mulţi ani! Tocmai mi-am pus un pahar de vin alb cu 3 cuburi de gheaţă! Vă pup!”, a fost mesajul prezentatoare de la ”Acces Direct”.

Soțul prezentatoarei TV i-a făcut o surpriză foarte frumoasă și i-a cumpărat un set de bijuterii și un parfum.

„Fiecare trebuie să lase de la el. Nu există compatibilitate 100%, poate în cazurile rare, fiecare are programul, ritmul, nervii lui, oboseala, nevoile. Noi am învăţat să ne simţim. Am fost cinci ani prieteni înainte de căsnicie. Cumva, după 15 ani împreună, nu mai e nimic care să ne surprindă unul la celălalt. Am ajuns să ne cunoaştem, să ne simţim, să ne lăsăm în pace când avem nevoie de spaţiu, să ne sprijinim când avem nevoie unul de altul”, spunea ea, arată Ok! Magazine.

Mirela Vaida refuză să își ducă copiii la grădiniță

„Nu i-am trimis la grădiniță pentru că am tot urmărit ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni și pare că ne-a luat pe nepregătite tot ce s-a întâmplat, nu mai vorbim de lipsa de comunicare, despre mesajele haotice, nu mai vorbim despre dezorganizarea generală și, aseară, eu împreună cu soțul meu am decis să nu ne trimitem copiii la grădiniță pentru că pe noi nu ne-a convins orice autoritate publică că ei (n.r. copiii) vor fi în siguranță”, a declarat Mirela Vaida.